O imagine frumoasă

Astăzi, o imagine frumoasă: în fața unui coafor, pe treptele ce duceau spre intrare, o fată (o angajată) stătea pe un scaun și citea, absorbită, o carte. N-am apucat să văd titlul. Oricum, nu era important: o fată citea în fața unui coafor.

Pentru că nu pot altfel

Nu pot să trăiesc fără să citesc. Sau să scriu. Înţeleg lumea prin cuvânt, prin cărţi, aşa cum pictorul înţelege lumea prin imagini, culori, perspective, iar muzicianul prin sunete, tonalităţi, armonii.
Îmi place foarte mult să citesc, nu mă plictisesc niciodată să stau cu o carte în mână şi să uit de mine şi de ceilalţi.
Cititul este pentru mine evadare, drog, fantasmare, plonjare în abis, într-o lume necunoscută din care ies, la finalul lecturii, altfel. Mă reinventez de fiecare dată când termin de citit o carte, identitatea, percepţiile, convingerile mi se schimbă. Uneori insesizabil, dar se schimbă.
Cartea are puterea de a ne renaşte, de a ne pune în faţă o oglindă cu care, vrând-nevrând, trebuie să ne confruntăm. Ai fi acţionat altfel decât protagonistul? Simţi nevoia să plângi când tânăra suferindă de vreo boală incurabilă moare? Te gândeşti cum ai putea să transformi ficţiunea în realitate? Acestea sunt întrebările pe care ţi le pui dacă ai citit o carte. Nu poţi scăpa de ele şi nici nu vrei.
De fapt, de aceea citeşti: ca să te regăseşti. Ca să vezi cine eşti tu, cel adevărat, aruncat în universul ficţiunii, în care nu mai eşti confruntat cu constrângerile din viaţa reală. Ca să vezi cine eşti TU.