Publicat în O lume atât de mare

Tablouri recompuse

Am văzut demult de tot o emisune realizată de Deutsche Welle, în cadrul căreia am descoperit ceva ce mi-a tăiat respiraţia, lăsându-mă mută de încântare şi de emoţie. Un artist, al cărui nume din păcate nu l-am reţinut, avusese o idee de geniu: să descompună şi să recompună picturi celebre. Adică lua o reproducere a unei picturi, o descompunea efectiv în forme geometrice elementare (pătrate, triunghiuri, din câte îmi aduc aminte) de aceeaşi culoare. Deci, la sfârşitul primei etape, realiza un fel de inventar al operei: câte pătrăţele sau triunghiuleţe de culoare galbenă a folosit Leonardo când a pictat „Monalisa” sau câte dreptunghiuri  plus triunghiuri roşii se află în „Dormitorul” lui Van Gogh. Sau, altfel spus, opera X se compune din 30 de dreptunghiuri verzi, 50 de pătrăţele albastre, 8 triunghiuri negre şamd.

S-ar putea spune că e vorba doar de o operaţie de reducţie, de simplificare, de coborâre a sublimului la un nivel inferior, al înţelegerii neavizate, profane. Da, numai că urma o a doua operaţiune, şi anume artistul „recompunea” opera, adică dispunea pătrăţelele, triunghiurile şi dreptunghiurile într-o nouă structură, care devenea la rândul ei o capodoperă. Adică reinventa tabloul, aşezându-i elementele componente într-un alt mod, după un criteriu foarte simplu: culoarea.

Ceea ce rezulta îţi tăia, după cum spus la început, respiraţia. Rămâneai uluit şi străbătut de un fior mistic în faţa acelor tablouri, traversat de cel puţin două idei:

1. Cât de puternic este spiritul capodoperei care constituise punctul de plecare, dacă ea încă te impresiona, astfel „descompusă”

şi 2. Este artistul acesta un geniu, un impostor sau pur şi simplu o persoană dotată care a veni cu o găselniţă deşteaptă? Eu înclin spre prima variantă, pentru că, după cum ne spune nouă postmodernismul (şi nu numai) :), ne putem juca în ce fel dorim cu operele, coborându-le de pe piedestal şi reinventându-le. Şi mai mult decât atât, mie nu mi-a venit ideea asta şi nu am făcut apoi ce a făcut pictorul acela. Reformularea operei îi aparţinea în totalitate.

Mai am două observaţii de făcut: pictorul declara că este extrem de obosit, extenuat după ce reface anumite tablouri şi că îi lua mult timp să se refacă şi apoi că tablourile acelea se vindeau la nişte preţuri formidabile. Cred şi eu, doar erau de două ori capodopere! Capodopere de gradul al doilea, dacă pot spune…

Am rămas cu un singur şi imens regret: emisiunea aceea m-a marcat, mi-a rămas întipărită pe retină şi cu toate acestea nu ştiu numele pictorului. Îmi doresc atât de mult să îl aflu… Oare îl ştie cineva?

Reclame