Etichete

, , , , , ,


Sigur, încep ușor-ușor să-mi pierd răbdarea 🙂 Chiar dacă n-ar trebui, pentru că bebe poate să stea liniștit la căldurică până pe la 42 de săptămâni. Dar răbdarea mea se duce și se duce…

Poate se duce și în fața nesimțirii oamenilor – mai nou, nu una (cum mi s-a întâmplat în autobuzul 282), ci trei femei, de 20, 30 și 50 de ani (cu aproximație) își înfipseseră privirile într-un punct foarte interesant, situat dincolo de fereastra troleibuzului, în timp ce burta mea trona majestuoasă în apropiere de nasurile lor. Abia când mai aveam o stație până la coborâre, cea de 20 de ani s-a ”autosezizat” brusc și m-a întrebat pe un ton compătimitor dacă vreau să stau jos. I-am mulțumit politicos și am refuzat-o, spunându-i că mai am puțin până la destinație.

Cei mai politicoși în toată perioada asta s-au dovedit a fi bărbații – de toate vârstele, națiile și ocupațiile. Nu știu dacă le-or fi povestit mamele lor prin ce-au trecut ca să-i aducă pe lume, cert e că i-au învățat foarte bine și cu ocazia asta le mulțumesc: fiii lor, care habar n-au cum e să fii însărcinată, mi-au cedat aproape întotdeauna locul! Nu femeile, despre care s-ar zice că înțeleg mai bine prin ce trec acum.

În sfârșit, sunt fericită și că am scăpat de presusținerea tezei de doctorat, care a fost un pas important spre victoria finală: susținerea publică – aceea va fi prin septembrie, dacă voi avea o teză civilizată până atunci și dacă voi fi în stare. Dacă nu, va trebui să fac întrerupere, dar până atunci mai e… Om trăi și om vedea la momentul X.

Graviduțelor din lumea întreagă, să fiți sănătoase și fericite și să aveți pui cu noroc! La fel și mamele, și toate ”aspirantele”!

Reclame