Etichete

, , , , , ,


Paris, 1 octombrie 2009. Mă aflu în fața Universității Paris XII, din Paris, Franța. Sunt aici în calitate de doctorand-bursier POSDRU al Universității București pentru a realiza un stagiu de cercetare de cinci luni. Proiectul meu se intitulează Proza cu subiect istoric în perioada comunistă și este coordonat de domnul profesor universitar Dr. Eugen Negrici.

Paris, Franța – cuvintele se încarcă de emoție, atât datorită faptului că mă aflu în cel mai important oraș turistic din lume, „Orașul Luminilor” (în care voi admira Turnul Eiffel, Arcul de Triumf, Luvrul, casa lui Balzac, casa lui Victor Hugo, dar și GrandArche de la Défense sau Cité des Sciences et de l’Industrie), cât și pentru că sunt aici în calitate de cercetător român, ce se va confrunta cu un alt sistem educativ și care va trebui să facă față provocărilor venite din partea „surorii” mai mari, Franța.

Prima impresie: clădirea universității este mare, albă, luminoasă, frumoasă. Am aflat deja, din prezentarea de pe site-ul universității, că a fost construită recent, în anii ’60. Este compusă din mai multe corpuri, legate sau nu între ele, și poate fi ușor recunoscută datorită restaurantului universitar (CROUS), care are un acoperiș țuguiat, hexagonal, sau datorită pasarelei pe care o traversezi pentru a intra în facultate, pasarelă ce îți oferă o minunată priveliște, deoarece se află deasupra unui parc. Pășesc pe ea și zâmbesc aducându-mi aminte de simbolistica podului. Da, este un drum inițiatic cel pe care voi merge de acum înainte pentru câteva luni, este un drum pe care voi afla câteva dintre secretele societății pariziene și franceze, dintre „misterele” vieții universitare, dar și dintre capodoperele unei culturi grandioase.



Campusul mai cuprinde biblioteci foarte bine dotate (cu baze de date informatizate, existând și posibilitatea de împrumut interfacultăți), cabinete medicale, săli de sport dotate cu piscină și terenuri de fotbal, o librărie la care se tipăresc cursurile universitare (un curs poate costa 10, dar și 20 de euro), și numeroase centre cu diverse funcții: centru pentru problemele locative ale studenților, centru pentru studenții străini ce doresc să-și perfecționeze franceza, centru pentru îmbunătățirea performanțelor informatice, spații pentru petrecerea timpului liber, cu acces Wi-Fi ș.a.m.d.

Stagiul meu de cercetare presupune documentarea și cercetarea în biblioteci, asistența la cursuri, seminare, ateliere, asistența și/sau participarea la conferințe, colocvii, simpozioane, redactarea unor rapoarte lunare de activitate, pe care le voi trimite Universității București, menținerea constantă a contactului cu domnii profesori coordonatori ai tezei mele, atât din țară, cât și din străinătate.

După discuția cu domnul profesor Francis Claudon, un reputat comparatist, care a avut amabilitatea de a accepta să mă îndrume în acest séjour de recherche, aflu detalii importante despre viața universitară în Franța, despre diversele cutume și mi se spune, de asemenea, unde pot găsi titlurile pe care le caut. Activitatea mea de bază o reprezintă documentarea și cercetarea, urmate de redactarea unor referate și a unor părți din teza de doctorat.

Domnul profesor Francis Claudon îmi oferă mai multe broșuri în care sunt publicate titlurile cursurilor din facultățile de Litere, Istorie și Filosofie, subliniind natura interdisciplinară a tezei mele. Îmi indică și bibliotecile la care să apelez, și anume Biblioteca Universității Paris XII – Bibliothèque du Centre Multidisciplinaire Créteil, BNF – Bibliothèque Nationale de France, Bibliothèque du Centre „Georges Pompidou” (Biblioteca Beaubourg).



Impresia produsă de BNF este copleșitoare: spații imense, resurse pe măsură, armate de oameni mereu amabili și binevoitori. Pentru a avea acces la vestitul rez-de-chaussée (parterul), spațiu privilegiat, rezervat cercetătorilor recomandați, în general, de profesori universitari, trec permisul de cititor prin fața scannerului, traversez două spații antifoc, prevăzute cu uși mari și grele din metal, cobor pe scări rulante monumentale, trec prin două puncte de verificare și mă trezesc apoi în fața unei jungle în miniatură: este „perla” neprețuită a bibliotecii, grădina interioară, pe care cititorii de la parterul clădirii o pot admira de fiecare dată când își ridică privirea din filele cărților.

Mai puțin spectaculoasă, biblioteca Universității Paris XII este totuși foarte bine dotată și prezintă avantajul împrumutului: prin urmare, cam o dată la două săptămâni iau metroul parizian (care este fabulos!), mergând întâi pe linia 1 și apoi pe linia 8 (sunt în total 14 linii și 300 de stații), pentru a ajunge la stația atât de dragă mie, Créteil Université, la care cobor pentru a mă îndrepta spre facultate și apoi spre bibliotecă, de la care mă întorc cu trei până la nouă volume, pe care le citesc acasă (sau în metrou, unde toată lumea citește). Studenții și masteranzii mă privesc cu invidie : ei pot împrumuta până la cinci cărți, în timp ce eu pot lua nouă, deoarece sunt doctorand.


26 februarie 2010. După cinci luni, bilanțul este, în linii mari, următorul: am asistat la conferințe susținute de Umberto Eco, dar și de cercetători români și francezi, la diverse cursuri universitare, la colocviul internațional 1989 en Europe Médiane : 20 ans après, organizat de INALCO, am participat la lucrările polului de cercetare Lettres, idées, savoir, din cadrul Universității Paris XII, devenită între timp Université Paris Est Créteil Val de Marne (UPEC).

Este timpul să îmi iau la revedere: îi mulțumesc domnului profesor, care îmi promite că, dacă va reveni la București, pentru a le preda altor doctoranzi români, va ține un curs despre romanul istoric, deoarece documentarea mea i-a dat idei noi pe această temă. Îi salut pe colegii români întâlniți acolo, mă duc să mai văd o dată Notre-Dame, locul cel mai drag mie din întregul Paris, și plec spre aeroport, mândră de realizarea mea, profund recunoscătoare tuturor profesorilor de limba franceză pe care i-am avut, încântată de seriozitatea și de rigoarea sistemului și a gândirii franceze, dar și de capacitățile intelectuale și de conștiinciozitatea românilor, care demonstrează, cred, de fiecare dată că pot face față provocărilor din sistemul educativ occidental.

Provocările școlii europene – cum se desfășoară un stagiu de cercetare la Paris

Paris, 1 octombrie 2009. Mă aflu în fața Universității Paris XII, din Paris, Franța. Sunt aici în calitate de doctorand-bursier POSDRU al Universității București pentru a realiza un stagiu de cercetare de cinci luni. Proiectul meu se intitulează Proza cu subiect istoric în perioada comunistă și este coordonat de domnul profesor universitar Dr. Eugen Negrici.

Paris, Franța – cuvintele se încarcă de emoție, atât datorită faptului că mă aflu în cel mai important oraș turistic din lume, „Orașul Luminilor” (în care voi admira Turnul Eiffel, Arcul de Triumf, Luvrul, casa lui Balzac, casa lui Victor Hugo, dar și GrandArche de la Défense sau Cité des Sciences et de l’Industrie), cât și pentru că sunt aici în calitate de cercetător român, ce se va confrunta cu un alt sistem educativ și care va trebui să facă față provocărilor venite din partea „surorii” mai mari, Franța.

Prima impresie: clădirea universității este mare, albă, luminoasă, frumoasă. Am aflat deja, din prezentarea de pe site-ul universității, că a fost construită recent, în anii ’60. Este compusă din mai multe corpuri, legate sau nu între ele, și poate fi ușor recunoscută datorită restaurantului universitar (CROUS), care are un acoperiș țuguiat, hexagonal, sau datorită pasarelei pe care o traversezi pentru a intra în facultate, pasarelă ce îți oferă o minunată priveliște, deoarece se află deasupra unui parc. Pășesc pe ea și zâmbesc aducându-mi aminte de simbolistica podului. Da, este un drum inițiatic cel pe care voi merge de acum înainte pentru câteva luni, este un drum pe care voi afla câteva dintre secretele societății pariziene și franceze, dintre „misterele” vieții universitare, dar și dintre capodoperele unei culturi grandioase.

Campusul mai cuprinde biblioteci foarte bine dotate (cu baze de date informatizate, existând și posibilitatea de împrumut interfacultăți), cabinete medicale, săli de sport dotate cu piscină și terenuri de fotbal, o librărie la care se tipăresc cursurile universitare (un curs poate costa 10, dar și 20 de euro), și numeroase centre cu diverse funcții: centru pentru problemele locative ale studenților, centru pentru studenții străini ce doresc să-și perfecționeze franceza, centru pentru îmbunătățirea performanțelor informatice, spații pentru petrecerea timpului liber, cu acces Wi-Fi ș.a.m.d.

Stagiul meu de cercetare presupune documentarea și cercetarea în biblioteci, asistența la cursuri, seminare, ateliere, asistența și/sau participarea la conferințe, colocvii, simpozioane, redactarea unor rapoarte lunare de activitate, pe care le voi trimite Universității București, menținerea constantă a contactului cu domnii profesori coordonatori ai tezei mele, atât din țară, cât și din străinătate.

După discuția cu domnul profesor Francis Claudon, un reputat comparatist, care a avut amabilitatea de a accepta să mă îndrume în acest séjour de recherche, aflu detalii importante despre viața universitară în Franța, despre diversele cutume și mi se spune, de asemenea, unde pot găsi titlurile pe care le caut. Activitatea mea de bază o reprezintă documentarea și cercetarea, urmate de redactarea unor referate și a unor părți din teza de doctorat.

Domnul profesor Francis Claudon îmi oferă mai multe broșuri în care sunt publicate titlurile cursurilor din facultățile de Litere, Istorie și Filosofie, subliniind natura interdisciplinară a tezei mele. Îmi indică și bibliotecile la care să apelez, și anume Biblioteca Universității Paris XII – Bibliothèque du Centre Multidisciplinaire Créteil, BNF – Bibliothèque Nationale de France, Bibliothèque du Centre „Georges Pompidou” (Biblioteca Beaubourg).

Impresia produsă de BNF este copleșitoare: spații imense, resurse pe măsură, armate de oameni mereu amabili și binevoitori. Pentru a avea acces la vestitul rez-de-chaussée (parterul), spațiu privilegiat, rezervat cercetătorilor recomandați, în general, de profesori universitari, trec permisul de cititor prin fața scannerului, traversez două spații antifoc, prevăzute cu uși mari și grele din metal, cobor pe scări rulante monumentale, trec prin două puncte de verificare și mă trezesc apoi în fața unei jungle în miniatură: este „perla” neprețuită a bibliotecii, grădina interioară, pe care cititorii de la parterul clădirii o pot admira de fiecare dată când își ridică privirea din filele cărților.

Mai puțin spectaculoasă, biblioteca Universității Paris XII este totuși foarte bine dotată și prezintă avantajul împrumutului: prin urmare, cam o dată la două săptămâni iau metroul parizian (care este fabulos!), mergând întâi pe linia 1 și apoi pe linia 8 (sunt în total 14 linii și 300 de stații), pentru a ajunge la stația atât de dragă mie, Créteil Université, la care cobor pentru a mă îndrepta spre facultate și apoi spre bibliotecă, de la care mă întorc cu trei până la nouă volume, pe care le citesc acasă (sau în metrou, unde toată lumea citește). Studenții și masteranzii mă privesc cu invidie : ei pot împrumuta până la cinci cărți, în timp ce eu pot lua nouă, deoarece sunt doctorand.

26 februarie 2010. După cinci luni, bilanțul este, în linii mari, următorul: am asistat la conferințe susținute de Umberto Eco, dar și de cercetători români și francezi, la diverse cursuri universitare, la colocviul internațional 1989 en Europe Médiane : 20 ans après, organizat de INALCO, am participat la lucrările polului de cercetare Lettres, idées, savoir, din cadrul Universității Paris XII, devenită între timp Université Paris Est Créteil Val de Marne (UPEC).

Este timpul să îmi iau la revedere: îi mulțumesc domnului profesor, care îmi promite că, dacă va reveni la București, pentru a le preda altor doctoranzi români, va ține un curs despre romanul istoric, deoarece documentarea mea i-a dat idei noi pe această temă. Îi salut pe colegii români întâlniți acolo, mă duc să mai văd o dată Notre-Dame, locul cel mai drag mie din întregul Paris, și plec spre aeroport, mândră de realizarea mea, profund recunoscătoare tuturor profesorilor de limba franceză pe care i-am avut, încântată de seriozitatea și de rigoarea sistemului și a gândirii franceze, dar și de capacitățile intelectuale și de conștiinciozitatea românilor, care demonstrează, cred, de fiecare dată că pot face față provocărilor din sistemul educativ occidental.

Reclame